Programul Start-Up Nation 2018 a fost îmbunătătit în beneficiul întreprinzătorilor debutanti

COMUNICAT DE PRESĂ

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a publicat, astăzi, versiunea actualizată a proiectului Ordonanței de Urgență pentru modificarea şi completarea Ordonanței de urgență nr. 10/2017 pentru stimularea înființării de noi întreprinderi mici şi mijlocii, act normativ care se află în dezbatere publică începând cu data de 1 octombrie 2018.

În elaborarea actelor normative și procedurilor ediției 2018 a programului Start-Up Nation, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a beneficiat de experiența derulării ediției 2017, analizând și preluând cele mai bune practici rezultate din aceasta, atât pentru procesul de aplicare și selecție a proiectelor, cât și pentru procesul de implementare.

Am avut un proces de consultare publică intens, corect și onest, cu societățile de consultanță și în cadrul Comitetului Consultativ pentru Dezvoltarea IMM-urilor. Dezbaterile au fost de un real folos procesului de modelare a Start-Up Nation 2018 și am preluat în mod transparent și cuprinzător sugestiile tuturor părților interesate, cu precădere ale antreprenorilor, adevărații beneficiari ai acestui program. Le mulțumesc tuturor celor care au transmis propuneri cu privire la Programul Start-Up Nation și îi asigur că în elaborarea ediției 2018 am ținut cont de absolut toate sugestiile justificate și realiste primite„, a declarat ministrul Ștefan-Radu Oprea.

În urma procesului de consultare publică, a fost unanim acceptată ideea de a modela programul Start-Up Nation în interesul întreprinzătorilor. „Ne orientăm către o dezvoltare echilibrată a României și ne concentrăm, în sensul acesta, pe multiplicarea poveștii de succes a ediției 2017 a Start-Up Nation. Este corect să oferim o șansă și întreprinzătorilor din zonele mai puțin dezvoltate din punct de vedere economic, iar Start-Up Nation înseamnă retrezirea spiritului antreprenorial și susținerea financiară a debutului în afaceri„, a mai spus ministrul Oprea.

Astfel, ținând cont de sugestiile primite, prin punctajul acordat în urma modificării Ordonanței de Urgență, se oferă o șansă egală de obținere a finanțării pentru afacerile pornite în domeniile: producție, servicii și industrii creative. De asemenea, procesul de selecție a proiectelor se va face pe bază de clasament (punctaj) și criterii de departajare transparente în condiții de punctaj egal, renunțându-se la contractarea proiectelor pe baza principiului „primul venit – primul servit”.

Biroul de Presă al Ministerului pentru

Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat

 

Reclame

Aplici pe Start-Up Nation? Afla cum te poti proteja de consultantii amatori si de cei “smecheri”

 

Desi Start-Up Nation este unul dintre cele mai accesibile programe de finantare lansate în ultimii ani, pentru cineva care nu a fost implicat în proiecte cu finantare nerambursabilă, elaborarea si implementarea unui proiect de acest tip nu este simplă.
Din februarie si până acum au apărut pe piată sute de consultanți care fac proiecte pentru cei interesati să-si finanteze ideea de afaceri prin Start-up Nation, dar numai o parte au cu adevărat si expertiza necesară scrierii si implementarii cu succes a unor astfel de proiecte.

Din păcate nu e simplu să îti dai seama care sunt firmele de consultanță care fac cu adevărat tot ceea ce e necesar pentru ca un proiect să se finalizeze cu bine si care sunt cele care doar vor să facă bani pe seama celor care vor sa acceseze programul.
Fără a avea pretenția că ceea ce vom afirma vă protejeaza 100% de diletanți si de smecheri, vom încerca să vă facem câteva recomandări care ar putea să vă ajute:

Analizati cu atentie promisiunea că vi se vor returna banii în cazul în care proiectul nu este eligibil: între un proiect eligibil si un proiect finanțat este o mare diferența si aproape orice persoana care a lucrat 6 luni în consultanță stie să verifice înainte de depunere dacă un proiect este eligibil sau nu. A obtine finanțarea este însă cu totul altceva, iar pentru un proiect care nu are sanse să obtina 100 de puncte (de exemplu fiindcă este pe un cod CAEN prin care se pot obtine doar 30 de puncte din 40 posibile), a garanta ca proiectul va fi finanțat presupune o “doza de inconstienta” sau de ce nu, lipsa de profesionalism. Citiți cu mare atentie clauzele contractului pe care îl semnați si nu confundați eligibil cu finantat.

Fiti foarte anteti la ofertele firmelor de consultantă care sunt dispuse să vă facă Planul de Afaceri si restul documentelor contra unei sume foarte mici la început, dar care în schimb prevăd un comison de succes mult mai mare decât avansul. Unele dintre firmele care au mers pe acest gen de ofertă au un plan simplu de a face bani: solicită un avans de doar 250-350 EURO, iar diferenta până la aproape 1770 EURO (eligibili) o menționează în contract ca si comision de succes. Pană aici totul pare corect, dar ca si în alți ani surprizele apar în etapa de implementare, cand se constată că firma solicitantă nu îndeplineste toate criteriile pentru a valida punctajul asumat inițial si se cere returnarea banilor.
Cu alte cuvinte plusează la punctaj în faza de scriere a proiectului pentru a fi siguri ca obtin comisionul de succes, iar după aceea, dacă firma reuseste să implementeze proiectul este doar problema beneficiarului.

Fiti circumspect atunci când vi se oferă foarte putine detalii despre ceea ce trebuie făcut pentru ca proiectul dvs. sa fie sustenabil pe perioada în care trebuie să păstrați locurile de muncă. Un consultant lipsit de experientă va oferi putine răspunsuri la întrebarile dvs. si în general va încerca să evite discuțiile pe acest subiect.

Ce puteti face daca deja ați semnat contractul cu firma de consultanță?

  •  Citiți cu atentie contractul pe care l-ați semnat. Verificați dacă în contract sunt menționate toate anexele pe care firma de consulțanta le va elabora pentru dvs. (cele menționate ca sunt necesare de AIPPIMM).
    Dacă totul vi se pare corect atunci mergeți mai departe, iar caz contrar solicitați introducerea unor clauze suplimentare în contract)
  • Solicitați firmei de consultantă să clarifice punctajul pe care îl veti obține la următoarele criterii de evaluare:
    –  Echipamente tehnologice si software-uri necesare desfăsurării activitătii în pondere mai mare sau egală cu 50% din valoarea planului de afaceri
    –  Caracter inovativ al investitiei
    Punctajul pe care îl veti obtine la restul criteriilor depinde numai de dvs., dar la cele 2 criterii mai sus mentionate unele firme de consultantă vor scrie proiectul în asa fel încat dvs. să obtineti punctajul maxim în faza de evaluare, chiar daca dvs. nu aveti sanse sa obtineti punctele. Ei își vor lua comisionul de succes iar dvs. veti constata că nu puteti implementa proiectul si că e mai bine să faceți notă de renuntare.
    Dacă ati semnat contractul iar aceste aspect nu sunt clare puteti cere întocmirea unui act aditional la contractul de consultantă. Vedeti dacă accepta sa mentioneze in contract ca va vor returna banii în cazul în care în etapa de implementarer nu vi se accepta la decont prima transa.
  • Nu uitati să verificati dacă firma de consultantă care va scrie proiectul aste agreată. Potrivit normelor de aplicare “furnizorii de servicii de consultanţă eligibili în cadrul Programului pot fi numai organizaţii furnizoare de consultanţă care au dreptul legal de a desfășura acest tip de activitate, respectiv au activitatea de consultanță în statut sau sunt întreprinderi care au ca activitate autorizată a fi desfăşurată una dintre activităţile incluse în cod CAEN clasa 70”.

 

Prioritatile noului ministru al fondurilor europene

x Poza MFE GhineaMiercuri, 27 aprilie, domnul Cristian Ghinea a fost învestit în functia de ministru al fondurilor europene.
Potrivit unui COMUNICAT DE PRESA, publicat pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene, prioritatile pe care le va urmari ministrul se axeaza pe doua directii principale:

  •  rezolvarea problemelor urgente, esentiala pe termen scurt,
  •  eficientizarea unor proceduri, cu impact pe termen mediu si lung.

Problemele urgente pe care se va concentra activitatea ministerului se refera la închiderea în conditii optime a programelor operationale 2007-2013 si lansarea în cel mai scurt timp a apelurilor în cadrul noii perioade de programare 2014-2020.
Eficientizarea unor proceduri în abordarea si gestionarea fondurilor europene, vizata de ministrul Cristian Ghinea, va include mai multi pasi, primul fiind introducerea costurilor simplificate.

„Voi aplica principiul debirocratizarii si simplificarii procedurilor si în domeniul fondurilor europene, principiu pe care l-am abordat prin initiativele demarate la Cancelaria Prim-Ministrului. Vom introduce costuri simplificate pentru un numar cât mai mare de cheltuieli, astfel încât statul sa nu mai consume resurse pentru a controla hârtii, ci sa se concentreze pe urmarirea impactului proiectelor. Fondurile europene sunt o sansa de modernizare pentru România si acest minister trebuie sa se concentreze pe modernizare, pe ce lasam în urma, nu pe verificatul de hârtii. Propunem un parteneriat societatii si beneficiarilor: sa dezvoltam împreuna România. Sunt constient de întârzierile acumulate, promit oamenilor predictibilitate: vom discuta împreuna un calendar realist al lansarilor de ghiduri si ne vom tine de acel calendar”, a declarat ministrul Cristian Ghinea.

Potrivit informatiilor publicate pe site-ul MFE, scurta biografie pare sa îl recomande pentru aceasta functie. Speram ca va reusi în ceea ce si-a popus, caci atât companiile cât si ONG-urile care au implementat proiecte finantate din fonduri europene au ajuns în pragrul disperarii. Prostia si birocratia au facut din fondurile europene un cosmar, si nu un instrument care sa sprijine dezvoltarea economica a tarii.

Asteptam cu nerabdare debirocratizarea si simplificarea procedurilor si în domeniul fondurilor europene !

Cum verifici daca esti eligibil pentru a obtine o finantare nerambursabila

eligibil finantareOrice antreprenor viseaza sa obtina o finantare nerambursabila dar din pacate putini sunt aceia care si reusesc. Motivele pentru care unii nu ajung sa se bucure de astfel de finantari sunt multiple, plecând de la volumul mic al fondurilor alocate pentru IMM-uri si terminând cu proiecte de proasta calitate, care nu reusesc sa demonstreze ca merita a fi finantate.
Daca ai o afacere si te gândesti sa obtii fonduri europene pentru a dezvolta afacerea sau vrei sa îti pornesti propria afacere si vrei sa obtii bani printr-o schema de finantare a start-upurilor primul lucru pe care trebuie îl faci este sa verifici daca esti eligibil.

Fiecare schema de finantare are niste reguli stricte de selectie a firmelor ce vor fi finantate, iar prima bariera in calea zecilor de mii de antreprenori care ar vrea sa obtina o finantare nerambursabila o constituie “eligibilitatea solicitantului”. Conditiile de elgibilitatea se regasesc întotdeauna în “Ghidul Solicitantului”, care practic este un manual în care finantatorul explica detaliat cui da bani, câti bani si în ce conditii.
În general conditiile de eligibilitatea a solicitantilor privesc 3 aspecte:
– capacitatea firmelor de a derula afaceri profitabile si buna conduita în afaceri a celor care conduc compania;
– corespondenta dintre domeniul de activitate al firmei si domeniile pe care finantatorul doreste sa le sustina;
– îndeplinirea unor cerinte specifice.

În ceea ce priveste capacitatea companiilor de a derula afaceri profitabile si buna conduita în afaceri, prin conditiile de eligibilitate se impune ca solicitantul sa nu se regaseasca în urmatoarele situatii:
a)  sa se afle în stare de faliment/ insolventa sau obiectul unei proceduri de lichidare sau de administrare judiciara, a încheiat acorduri cu creditorii, si-a suspendat activitatea economica sau face obiectul unei proceduri în urma acestor situatii sau se afla în situatii similare în urma unei proceduri de aceeasi natura prevazute de legislatia sau de reglementarile nationale;
b)  sa fie în dificultate, în conformitate cu Liniile Directoare Comunitare cu privire la ajutorul de stat pentru salvarea si restructurarea întreprinderilor în dificultate (conform Jurnalului Oficial al Comunitatilor Europene nr. C 244/01.10.2004).
c)  sa fi fost gasit vinovat printr-o hotarâre judecatoreasca definitiva pentru comiterea unei fraude/infractiuni din fonduri externe si/sau fonduri nationale
d)  sa nu fi achitat obligatiile de plata nete catre bugetul de stat si respectiv bugetul local în ultimul an calendaristic /în ultimile 6 luni, în cuantumul stabilit de legislatia în vigoare.
Reprezentantul legal si ceilalti conducatori ai societatii nu trebuie sa se afle într-una din urmatoarele situatii:
a)  sa fie subiectul unui conflict de interese definit în conformitate cu prevederile nationale/comunitare în vigoare sau sa se afle într-o situatie care are sau poate avea ca efect compromiterea obiectivitatii si impartialitatii procesului de selectie, contractare si implementare a proiectului;
b)  sa se afle în situatia de a induce grav în eroare Autoritatea de Management, Organismul Intermediar sau comisiile de evaluare si selectie, prin furnizarea de informatii incorecte în cadrul prezentului apel de proiecte sau a altor apeluri de proiecte;
c)  sa se afle în situatia de a încerca/de a fi încercat sa obtina informatii confidentiale sau sa influenteze comisiile de evaluare si selectie sau Autoritatea de Management/Organismul Intermediar pe parcursul procesului de evaluare;
g)  sa fi suferit condamnari definitive din cauza unei conduite profesionale îndreptate împotriva legii în legatura cu utilizarea de fonduri externe.
Deci primul pas este sa verifici daca nu te afli în una din situatiile de mai sus.

Referitor la corespondenta dintre domeniul de activitate al firmei si domeniile pe care finantatorul doreste sa le sustina trebuie sa stiti ca fiecare linie de finantare urmareste un anumit obiectiv general si cateva obiective specifice. Cel care finanteaza, fie ca este Uniunea Europeana sau Guvernul României, sau chiar un finantator privat, ofera bani nu pentru a îi îmbogati pe anumiti întreprinzatori ci fiindca acesta urmareste niste obiective. In general în prima parte a unui ghid de finantare veti regasi obiectivele generale si cele specifice pe care finantatorul le urmareste. Asa ca, al doliea pas pe care trebuie sa îl faci este sa citesti cu mare atentie obiectivele urmarite de cel care da banii. Daca afacerea pe care o propui nu are nicio legatura cu ceea ce urmareste finantatorul probabil ca si sansele dvs. de a obtine finantarea vor tinde catre zero.
O cale extrem de concreta si specifica prin care finantatorii încearca sa se asigure ca vor primi cereri doar de la firmele care desfasoara activitati ce sunt în concordanta cu scopurile urmarite de acestia o reprezinta limitarea acordarii finantarilor doar la firmele care desfasoara activitati în concordanta cu anumite Coduri CAEN. De aceea va trebui sa cautati fie în “Ghidul Solicitantului”, fie în anexele acestuia, codurile caen eligibile.
În anumite cazuri se cere ca firmele sa fi avut o experienta anterioara (de minimum un an) în domeniul în care se solicita finantarea, iar în alte cazuri e suficient ca investitia propusa sa conduca la dezvoltarea unei activitati corespunzatoare unui cod caen eligibil.

Cerintele specifice variaza extrem de mult de la o linie de finantare la alta. În general acestea se refera la:
– o anumita forma juridica de organizare a companiei;
– acreditari pentru desfasurarea unor activitati;
– încadrarea într-o anumita categorie de IMM: Microîntreprindere, Întreprindere mica sau Întreprindere mijlocie;
– detinerea unor drepturi asupra terenurilor si/sau cladirilor pe care se realizeaza investitia;
– studii cu un anumit specific sau experienta profesionala într-un anumit domeniu (mai ales în cadrul schemelor care finanteaza start-upuri);
Verificarea cerintelor specifice este cea de a treia etapa pe care trebuie sa o parcurgi pentru fi sigur ca esti eligibil pentru o finantare nerambursabila.

Daca nu parcuri acesti pasi, chiar daca depui proiectul în timp util, dupa o verificare succinta a conditiilor de eligibilitate proiectul tau va fi pus deoparte si nimeni nu va mai analiza propunerea ta de afaceri.

Va recomandam consultati ghidurile specifice fiecarui apel de proiecte pentru detalierile referitoare la eligibilitatea solicitantului. Atentie: în anumite cazuri finantatorii publica 2 ghiduri, unul cu “conditii generale” iar altul cu “conditii specifice”. Cititi-le cu atentie pe ambele!

Daca ai verificat cu atentie toate conditiile de eligibilitate si totul e bine atunci proiectul tau va intra în faza de evaluarea propriu-zisa. In aceasta etapa va fi analizata eligibilitatea cheltuielilor, rentabilitatea afacerii propuse, efectele realizarii investitiei asupra comunitatii locale precum si încadrarea valorii proiectului de investitii între limita minima si limita maxima fixata de finantator. Daca respecti toate regulile si la toate aceste capitole obtii un punctaj ridicat ai sanse mari ca proiectul tau sa fie finantat.

Si un mic detaliu: in unele cazuri proiectele sunt respinse din cauza calculului incorect al numarului mediu de salariati. Daca doriti detalii privind modul de calcul click aici

Mult succes !

Ministerul Fondurilor Europene a realizat un procent de 75% al platilor catre beneficiarii celor 7 programe operationale 2007-2013

MFE absortie 2015Potrivit unui comunicat al Unitatii de Comunicare a Ministerul Fondurilor Europene, publicat pe site-ul MFE pe data de 31 decembrie 2015, Ministerul Fondurilor Europene a realizat un procent de 75% al platilor catre beneficiarii celor 7 programe operationale 2007-2013.

Stirea este nesperata si în acelasi timp îmbucuratoare. Este “nesperata” fiindca guvernul Ponta se îndrepta cu pasi siguri spre un dezastru în ceea ce priveste absortia fondurilor europene. La începutul lunii decembrie 2015, ultima luna de implementare a programelor operationale 2007-2013, situatia privind gradul de absorbtie se prezenta în felul urmator:
• Programul Operational Regional: 64%
• Pogramul Operational Sectorial Mediu: 54%.
• Programul Operational Sectorial Transport: 61%.
• Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice (POSCCE): 64%
• Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU): 49%.
• Programul Operational Dezvoltarea Capacitatii Administrative: 89%
• Programul de Asistenta Tehnica la 73%.
Valoarea declaratiilor de cheltuieli transmise la Comisia Europeana era în 7 decembrie 2015 de 11,364 miliarde euro, ceea ce însemna un grad total de absortie de 60%.

Performanta, evident negativa, atinsa de trioul Ponta-Teodorescu-Nica, i-a socat atât pe oamenii de afaceri cât si pe cei implicati în derularea de proiecte cu finantare europeana. Dupa colapsul aplicatiei MySMIS2014, chiar în ziua în care primele cereri de propuneri de proiecte din 2015 trebuiau lansate, si rezultatele catastrofale înregistrate cu o luna înainte de termenul limita de efectuare a platilor în cadrul programelor operationale 2007-2013, aproape nimeni nu credea ca ceva bun se mai poate întâmpla.

Sfârsitul anului 2015, care a adus si schimbarea conducerii Ministerului Fondurilor Europene, a adus schimbari si în ceea ce priveste modul de lucru al MFE. Noua echipa, coordonata de Aura Raducu, Ministrul Fondurilor Europene, a reusit în mai putin de 2 luni de la preluarea conducerii sa realizeze plati catre beneficiari de peste 10% din totalul platilor efectuate începând cu anul 2007.
Masurile luate sunt imbucuratoare, mai ales pentru organizatiile care implementau proiecte finantate prin POSDRU 2007-2013, unde multi beneficiari aveau cereri de rambursare si cereri de plata neonorate de mai bine de 6 luni. Din cauza modului defectuos în care acest program a fost coordonat, la începutul lunii decembrie existau 5591 de cereri neplatite, din care 3901 de cereri de rambursare.

Deocamdata putem spune doar ca “semne bune anul are”. Ramâne de vazut daca noua echipa de la Ministerul Fondurilor Europene va reusi sa finalizeze cu bine programele aferente perioadei 2007-2013, si ceea ce este mai important, daca va reusi sa dea o noua forma programelor aferente perioadei 2014-2020, caci o buna parte din apelurile pe care intentiona sa le lanseze vechiul guvern sunt prost gândite si lipsite de atractivitate.
Un alt motiv care da sperante ca lucrurile vor mearge in directia cea buna este si faptul ca in MFE sporurile pentru conditii de munca au crescut cu 51,52% in ultimii ani. Acum angajatii acestei institutii sunt bine platiti si ar trebui sa fie motivati pentru a acorda mai multe atentie obligatiilor de serviciu.

Aspecte cheie in elaborarea Planul de Afaceri pentru obtinerea unei finantari prin schema de Ajutor de Stat

Plan Afaceri Ajutor StatPe 24 August 2015 s-a deschis o nouă sesiune de înregistrare a cererilor pentru finantarea investitiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă. Inregistrarea cererilor pentru finantare se va face doar până pe 18 septembrie 2015.
Prin intermediul schemei de ajutor de stat se finantează o parte din cheltuielile salariale pentru firmele care creează în maximum trei ani de la finalizarea investitiei cel putin zece noi locuri de muncă, din care minimum trei pentru lucrătorii defavorizati.
Locurile de muncă nou-create trebuie mentinute pentru o perioadă minimă de 5 ani de la data la care acestea au fost ocupate prima dată în cazul întreprinderilor mari, respectiv 3 ani în cazul întreprinderilor mici si mijlocii.

Pentru a putea obtine finantarea, in prima faza, solicitantul trebuie să depună la Ministerul Finantelor Publice o cerere de acord pentru finantare, o serie de alte documente care să ateste legalitatea afacerii precum si informatii despre investitiile si locurile de muncă pe care firma intentionează să le creeze.
După data de 18 septembrie 2015, pe baza documentelor primite, MFP va face selectia companiilor care pot primi ajutorul de stat, iar întreprinderile selectare vor depune noi documente referitoare la investitia propusă, inclusiv planul de afaceri.
Aceasta metodologie de selectie are un mare avantaj: companiile nu trebuie să cheltuie mii de euro pe elaborarea Planului de Afaceri inainte de a sti dacă au un minim de sanse de a obtine finantarea.

Cei care se gândesc să acceseze această linie de finantare nerambrsabilă trebuie să isi culeagă datele primare din timp si să isi schiteze în mare Planul de Afaceri, căci de la comunicarea răspunsurilor până la momentul in care trebuie depus efectiv planul de afaceri timpul este scurt si e greu să faci un Plan de Afaceri bun într-un timp scurt. In plus informatiile depuse în faza de preselectie trebuie să se coreleze cu cele din Planul de Afaceri, iar dacă acesta nu a fost bine fundamentat chiar de la început vor apare discordante între informatiile transmise către MFP în cele 2 etape.

Continutul Planului de Afaceri

Potrivit Hotărârii pentru modificarea si completarea HG 332/2014, publicate MO nr. 675 din 2014, Planul de Afaceri trebuie să demonstreze eficienta economică a întreprinderii si viabilitatea proiectului de investitii. Acesta trebuie să cuprindă cel putin următoarele aspecte:

  • Descrierea afacerii
  • Locatia realizării investitiei
  • Prezentarea proiectului de investitii
  • Planul de investitii
  • Fundamentarea Planului de creare a locurilor de muncă
  • Analiza pietei relevante pe care intreprinderea solicită finantare
  • Fundamentarea cifrei de afaceri
  • Situatia financiară actuală si proiectii financiare

In Planul de Afaceri se fundamentează:

  • Incadrarea investitiei in categoria investitiei initiale
  • Modul de indeplinire a indicatorilor calitativi si cantitativi prevăzuti

Planul de Afaceri are anexate documente justificative necesare fundamentării acestuia.
Planul de Afaceri trebuie elaborat pe perioada implementării investitiei si 5 ani de la data ocupării ultimului loc de muncă, respectiv 3 ani in cazul IMM-urilor.

Planul de afaceri este vital în obtinerea unui punctaj bun, care să îi dea firmei sansa de a obtine aceste fonduri nerambursabile. Fiecare detaliu din Planul de Afaceri este important, dar unele aspecte au un impact major asupra punctajului pe care firma îl va obtine în competitia cu celelalte firme care solicită deasemenea ajutoare nerambursabile.

Aspecte cheie ale Planului de Afaceri

Numarul de locuri de munca nou create
Mod calcul: ”Număr de locuri de muncă nou create/Număr minim de locuri de muncă prevazute in schemă”. Rezultatul obtinut se transformă in număr de puncte
Deci, cu cât creati mai multe locuri de muncă cu atât puteti obtine un punctaj mai mare, de unde si tentatia de a trece un număr cât mai mare de locuri de muncă nou create. Trebuie să vă gânditi foarte bine la cifra pe care o veti trece aici căci locurile de muncă nou create inseamnă si costuri.
De exemplu: un număr de 30 locuri nou create va costa in 3 ani, la salariul minim pe economie, aproximativ 361.800 Euro, din care, dacă nu sunteti din Regiunea Vest sau Bucuresti-Ilfov veti primi ca ajutor de stat doar aproximativ 180.500 Euro. Dacă cei 30 de angajati nu va sunt cu adevărat utili trebuie să vă intrebati dacă merita să vă angajati la asa ceva.

Locatia realizarii investitiei
Potrivit grilei de evaluare obtin 10 puncte firmele care realizează investitia într-un judet unde rata somajului este peste media pe tară comunicata de INS in ultimul buletin statistic lunar.
Potrivit raportului ANOFM din luna Iulie, judetele cu cea mai mare rată a somajului sunt: Teleorman (11,52%), Vaslui (10,67%), Mehedinti (9,51 %), Galati (9,48%), Buzau (9,36%), Dolj (8,87%), Gorj (8,40%), Olt (7,74%), Giurgiu (7,64%), Călărasi (7,13%), Dâmbovita (7,12%), Brăila (6,99%), Covasba (6,56%) si Ialomita (6,56%).
Dacă sunteti o firmă mare, care operează in mai multe judete, pentru a avea sanse de reusită in mod evident va trebui să faceti investitia în unul din judetele cu somaj ridicat, în schimb dacă sunteti o firmă mică, care nu îsi permite sa amplaseze investitia într-o altă locatie doar pentru a obtine un punctaj bun, si sunteti dintr-un judet cu rată mică a somajului (de exemplu Timis) trebuie să vă gânditi dacă are rost să mai cheltuiti banii cu elaborarea Planului de Afaceri.

Planul de investitii
Puteti obtine 10 puncte dacă termenul de creare a celor 10 locuri de muncă, de la primirea acordului de finantare, este mai mic de 1 an. Tinând cont de faptul că de la semnarea acordului de finantare si până la începerea efectiva a investitiilor se pierd 1-2 luni cu procedurile de achizitie si că de la finalizarea unei investitii până la darea în functiune si angajarea de personal mai trece cel putin 1 lună, ar trebui să vă gânditi la o investitie care poate fi finalizată într-o perioada de aproximativ 9 luni. Astfel veti reusi să angajati personalul inainte de implinirea anului.

Fundamentarea Planului de creare a locurilor de munca
Trebuie să existe un plan concret care să arate cum va genera noua investitie necesitatea angajării de personal suplimentar, si trebuie definite clar pozitiile si sarcinile noilor angajati. Atentie: se iau in calcul doar locurile de muncă direct legate de investitie. In fundamentarea planului de creare a locurilor de muncă trebuie tinut cont si de angajatii existenti anterior realizării investitiei.

De exemplu, o întreprindere înregistrează un număr mediu de 30 de salariati pe perioada ultimelor 12 luni anterioare datei înregistrarii cererii de acord pentru finantare si solicită finantare pentru un proiect de investitii aferent activitătii „Fabricarea de mobilă n.c.a.” – cod CAEN 3109. Conform documentatiei, întreprinderea îsi propune crearea a 10 locuri de munca, dintre care 3 pentru lucrători defavorizati. 8 locuri de muncă sunt direct legate de activele care fac obiectul proiectului de investitii (muncitori calificati în domeniul prelucrarii lemnului), iar 2 locuri de muncă sunt indirect legate de investitia initial (manager marketing, agent de vânzări). Rolul fiecarei categorii de locuri de munca în activitatea pentru care se solicită finantare este detaliat în cadrul planului de afaceri.
Prima plata a ajutorului de stat este conditionată de existenta în cadrul întreprinderii a 40 de locuri de munca, dintre acestea, 10 noi locuri de muncă fiind create ca urmare a realizarii proiectului de investitii, după data primirii acordului pentru finantare.

Analiza pietei relevante pe care intreprinderea solicită finantare si Fundamentarea cifrei de afaceri
Intre piată si cifra de afaceri trebuie să existe în mod evident o legătură directă. In multe Planuri de Afaceri, pentru a obtine indicatori buni, se previzionează cifre de afaceri foarte mari, dar fără a se explica foarte bine cum firma ajunge la acel nivel al vânzărilor. Fundamentarea cifrei de afaceri se face pe baza volumului estimat al productiei si nu pe capacitatea de absortie a pietei. Acum 20 de ani dacă erai în stare să produci o marfă de calitate în mod sigur aveai si vânzări. Azi nu mai e deloc asa, căci vânzarea este conditionată la accesul la anumite lanturi de distributie.

Informatii suplimentare referitoare la activitătile eligibile pentru a primi finantare precum si modalitatea de depunere a cererilor de finantare găsiti pe portalul bestprofit.ro aici

.

Bancile europene vor “vinde” în 2015 credite record în valoare de cca. 150 miliarde de dolari

Finantari banciPentru orice firma, problema finantarii este o problema de importanta majora, indiferent de evolutia firmei. Criza din anii trecuti a afectat puternic politica bancilor de finantare a IMM-uri si nici azi, cel putin in România, firmele nu pot obtine un credite cu usurinta cu care le obtineau inainte ce criza, chiar daca au garantii suficiente. Limitarea finantarii s-a produs ca urmare a masurilor impuse de mai multe guverne de creare a unor rezerve de capital în functie de nivelul activelor.

Vestea buna este ca este posibil ca incepand cu ultimul trimestru al anului 2015 lucrurile sa se schimbe.
Potrivit unui raport al firmei de consultanta Pricewaterhouse Coopers LLP, bancile europene ar urma sa vânda în acest an un pachet record de credite în valoare de 139 miliarde de euro (154 miliarde de dolari), pe primele locuri fiind bancile din Marea Britanie.
Potrivit PwC, bancile europene au vândut deja împrumuturi în valoare de 54,5 miliarde de euro de la începutul anului si pâna în prezent iar alte credite în valoare de 84 miliarde de euro sunt în mijlocul procesului de vânzare. Bancile din Marea Britanie si Irlanda sunt responsabile pentru mai mult de 60% din tranzactiile negociate în prezent, dupa ce în perioada 2009-2014 au vândut credite în valoare de 125 de miliarde de euro.
Bancile spaniole, care au deja aproximativ 15 tranzactii în derulare, vor vinde împrumuturi totale în valoare de aproximativ 20 de miliarde de euro în timp ce bancile din Germania si Italia ar urma sa vânda si ele credite în valoare de 22 respectiv 16 miliarde de euro.

Aceasta crestere a finantarii era de asteptat, caci la inceputul anului BCE si-a anuntat intentia de a “arunca” pe piata 1.000 de miliarde Euro. Planul declarat de Mario Draghi a fost acela de a evita intrarea tarilor din zona euro într-o spirala a deflatiei, prin încurajarea cheltuielilor din partea consumatorilor si ale companiilor. Din luna martie 2015 Banca Centrala Europeana a început sa cumpere obligatiuni din datoriile suverane emise de guvernele tarilor din zona euro si de institutiile europene pe piata secundara.

Acum nu ne ramâne altceva de facut decât sa speram ca si firmele românesti vor avea acces la aceasta “impartire a banilor”.

Firmele pot obtine fonduri europene nerambursabile de pana la 500.000 Euro pentru instruirea si angajarea tinerilor

Finantare angajare tineriIntreprinderile constituite conform Legii nr. 31/1990, sau conform OUG nr. 44/2008 privind desfăsurarea activitătilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale si întreprinderile de tip familial, pot beneficia de o finantare nerambursabilă de pănă la 500.000 Euro pentru instruirea si angajarea tinerilor cu vârste între 16 – 24 ani.
Finantarea se va acorda din Ministerul Fondurilor Europene din Fondul Social European (FSE) si „Initiativa Locuri de muncă pentru tineri” (ILMT). Programul a fost lansat la initiativa Consiliului UE care doreste să combata somajul în rândul tinerilor si să se asigure că orice tânăr cu vârsta sub 25 de ani primeste o ofertă de calitate, în termen de 4 luni de la terminarea studiilor sau de la pierderea locului de muncă. In Uniunea Europeana cca. 7,5 milioane de tineri cu vârste cuprinse între 15 si 24 de ani fac parte din categoria NEETs – tineri care nu au un loc de muncă, nu urmează un program de educatie sau formare.

Firmele românesti vor putea obtine finantari nerambursabile prin intermediul a 2 scheme pe care Ministerul Fondurilor Europene vrea să le lanseze in 2015. Este vorba de “Schema de AJUTOR DE STAT pentru recrutarea lucrătorilor defavorizati si pentru formarea acestora – Măsuri integrate pentru tinerii NEETs someri” si de “Schema de AJUTOR DE MINIMIS – Măsuri integrate pentru tinerii NEETs someri”.

Prin schemă, de AJUTOR DE STAT pentru recrutarea lucratorilor defavorizati si pentru formarea acestora – „Masuri integrate pentru tinerii NEETs someri” firmele interesate să angajeze tineri si să ii instruiască in concordantă cu nevoile firmei pot beneficia de fonduri europene nerambursabile in limita a 500.000 € (echivalentul în lei calculat la cursul Inforeuro aferent lunii iunie 2015).
Finantarea nerambursabilă poate fi folosită pentru:
– angajare pe locuri de muncă nou create prin acordarea de stimulente financiare angajatorilor.
– formare profesională adaptată nevoilor specifice ale grupului tinta, precum si în acord cu nevoile de competente la nivelul întreprinderii. Aceasta este o activitate optională în cadrul schemei de ajutor de stat, care poate fi realizată în completarea măsurii de angajare.
Intensitatea ajutorului de stat pentru recrutarea lucrătorilor defavorizati nu va putea depăsi 50 % din costurile eligibile.
Intensitatea ajutorului de stat pentru formare nu va depăsi 60 % din costurile eligibile (poate fi majorată până la 70 % din costurile eligibile, dacă ajutorul este acordat unor întreprinderi mici sau mijlocii).

Schema de AJUTOR DE MINIMIS – „Masuri integrate pentru tinerii NEETs someri” acordă firmelor care doresc să angajeze tineri si să ii instruiască finantari nerambursabile in limita a 200.000 € (100.000 Euro în cazul întreprinderilor unice care efectuează transport de marfuri).
În cadrul schemei de ajutor de minimis vor fi finantate următoarele măsuri: consiliere, certificarea competentelor dobândite în context informal si non-formal, programe de formare specializata, subventionarea locurilor de muncă, stagii, ucenicii.
Întreprinderile care solicita finantare vor trebui să asigure obligatoriu pentru tinerii NEETs consiliere si una din măsurile: angajare tineri NEETs cu subventionarea locurilor de muncă create, derulare de programe de stagii, ucenicii. Aceste măsuri obligatorii pot fi completate de alte măsuri adresate tinerilor NEETs, precum: participarea la programe de formare specializată si/sau certificarea competentelor dobândite de tineri în context informal sau non-formal.

Firmele interesate să acceseze aceste scheme de finantare trebuie să ia in calcul faptul tinerii cu vârste cuprinse între 15 si 24 de ani, ce fac parte din categoria NEETs, sunt destul de greu de motivat. Potrivit articolelor apărute in presa românească marea majoritate a acestora isi văd viitorul undeva intr-o altă tară din UE, considerând că salariile oferite de angajatorii Români sunt prea mici.

Ajutoarele de Stat din prezenta schemă pot fi cumulate cu orice alt ajutor de stat, atât timp cât măsurile respective vizează costuri eligibile identificabile diferite.
In cazul schemei de minimis valoarea maximă totala a ajutoarelor de minimis de care a beneficiat o întreprindere pe o perioadă de 3 ani consecutivi (2 ani fiscali precedenti si anul fiscal în curs), cumulată cu valoarea alocării financiare acordate prin schemă nu poate depăsi 200.000 Euro.

Procedurile de accesare a unor astfel de scheme de finantare sunt destul de dificile. Firmele interesate de aceste programe pot lucra in parteneriat cu firme/organizatii cu experientă in implementarea unor proiecte de dezvoltare a resurselor umane. Firmele de consultantă isi pot finanta activitătile desfăsurate in cadrul proiectului prin programe finantate prin POCU 2014-2020, in cadrul Axei 1 – Initiativa „Locuri de muncă pentru tineri” sau Axei 2 – „Îmbunătătirea situatiei tinerilor din categoria NEETs” (Axa se alege in functie de aria de implementare a proiectului).

Ghidurile de finantare sunt consultative. Cei interesati de imbunătătirea acestor pot timite observatii si sugestii până in data de 10.07.2015 la adresa consultare.pocu@fonduri-ue.ro.

Ai sanse sa obtii o finantare nerambursabila pentru firma ta in urmatorii 7 ani ?

Competitivitate CAENSe vorbeste mereu despre fonduri europene nerambursabile dedicate dezvoltării afacerilor dar pentru putină lume procedura prin care aceste fonduri pot fi obtinute este cunoscută, si foarte putini sunt aceeia care stiu dacă au vreo sansă reală pentru obtinerea unei finantări in vederea dezvoltării afacerii pe care au.
Din păcate regulile impuse pentru obtinerea unei finantări nerambursabile sunt din ce in ce mai complicate si acestea variază de la un program la altul, motiv pentru care posibilitătile de obtinere a unei finantări din fonduri structurale pentru un strat-up sau pentru dezvoltarea unei business variaza de la un gen de afacere la alta. Probabil acesta este unul din motivele pentru care pe site-urile dedicate afacerilor care au si sectiuni în care cititorii pot să ceară clarificări, sunt frecvente întrebările de genul “pot obtine o finantare nerambursabilă pentru deschiderea unui ….” sau “pot primi bani europeni pentru infiintarea unei …”.

Singura posibilitate de a fi sigur dacă afacerea pe care doriti să o porniti sau vreti să o dezvoltati este eligibilă pentru obtinerea unei finantari este să cititi “Ghidul solicitantului” al apelului de propuneri de proiecte care credeti că vi s-ar potrivi. Citindu-l cu mare atentie veti găsi si răspunsul la intrebarea dvs.
Marea problemă este că în general aceste Ghiduri se publică cu 1 sau 2 luni inainte de lansarea licitatiei pentru selectia de proiecte, si de cele mai multe ori cele 2 luni sunt prea putine pentru a pregăti un proiect de calitate, cu sanse reale de succes. De aceea toată lumea ar prefera să stie din timp dacă merită să-si consume timpul si banii cu scrierea si depunerea unui proiect. Asa cum spuneam mai devreme, nu puteti fi sigur 100% că proiectul pe care doriti să îl depuneti pentru a primi o finantare este eligibil numai în clipa în care cititi Ghidul Solicitantului, dar ceea ce ar trebui să stiti este că în mare măsură vă puteti da seama dacă ideea dvs. de afaceri poate fi finantată dacă tineti cont de următoarele:

1. In principiu vor exista 2 programe mari care finantează afacerile dezvoltate de IMM-uri, unul fiind dedicat mediului rural, iar cel de al doilea mediului urban. Cei care vor să obtină o finantare pentru dezvoltarea unei afaceri agricole sau non-agricole in mediul rural trebuie să se orienteze către Programul National de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2014, iar cei care vor să dezvolte o afacere in mediul urban trebuie să se orienteze către Programul Operational Competitivitate (POC) 2014-2020.
In concluzie dacă vreti să dezvoltati o afacere la tară nu are rost prea mult să vă bateti capul cu apelurile lansate pe POCU 2014-2020 si invers, dacă afacerea este la oras, să pierdeti timpul consultând informatiile legate de PNDR.
Există totusi si exceptii, căci se vor lansa si apeluri de propuneri de proiecte care nu vor tine cont de diferentierea dintre mediul urban si cel rural (ca de exemplu apelurile pentru intreprinderile inovative, si vor mai fi si altele), dar acestea vor fi in general exceptiile de la regulă. 

2. Nu toate activitătile sunt eligibile pentru a beneficia de finantare. In domeniul non-agricol vor fi finantate cu prioritate afacerile a căror activitate se incadrează în lista codurilor CAEN aferente directiilor de politică industrială prevăzute în Strategia Natională pentru Competitivitate 2014-2020. Ministerul Economiei a decis că ar trebui finantate cu prioritate firme din următoarele 10 sectoare:

  • Turism si ecoturism
  • Textile si pielarie
  • Lemn si mobilă
  • Industrii creative
  • Industria auto si componente
  • Tehnologia informatiilor si comunicatiilor
  • Procesarea alimentelor si a băuturilor
  • Sănătate si produse farmaceutice
  • Energie si management de mediu
  • Bioeconomie, biofarmaceutica si biotehnologii

Pentru a vedea lista completă a codurilor CAEN ce vor fi finantate cu predilectie prin programul de competitivitate click aici – LISTA

3. Nu se finantează proiectele firmelor in insolventă, care au datorii către bugetele de stat sau cele ai căror administratori au suferit condamnări pentru aspecte legate de afaceri. In concluzie dacă ati avut în ultimul an datorii către stat neplătite va trebui să mai asteptati un an până veti fi eligibil pentru o finantare nerambursabilă.

In concluzie, dacă consultati si LISTA completă a codurilor CAEN prevazuta in Strategia Natională pentru Competitivitate 2014-2020 accesand linkul de mai sus, nu va mai trebui să plătiti serviciile unei firme de consultantă pentru a afla dacă sunteti eligibili pentru obtinerea unei finantări nerambursabile. Veti avea nevoie insă de serviciile unor astfel de firme pentru elaborarea propriu-zisă a proiectelor deoarece Ministerul Fondurilor Europene si Comisia Europeană au complicat totul atât de mult încât dacă nu ai mai făcut asa ceva “te prierzi între hârtii si regului”.

S-a deschis o noua sesiune de finantare prin POSDRU pentru proiecte cu o durata de 6 luni !

POSDRU lansareDin 2012 proiectele finantate prin POSDRU s-au derulat din ce în ce mai greu, POSDRU fiind la ora actuală unul din programele cu cele mai mici rate de absortie a fondurilor europene. După blocarea acestui program din 2012, persoanele care sau perindat la conducerea Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale  (D-na Mariana Câmpeanu, D-na Rovana Plumb) au declarat că s-au luat toate măsurile pentru ca lucrurile să mearga bine, dar la finalul lunii martie 2015, potrivit declaratiilor oficiale, rata absorbtiei fondurilor europene pe POSDRU se ridica la 46,53%.

Pentru a redresa situatia Ministerul Fondurilor Europene si AM POSDRU lansează noi cereri de finantare. Pe data de 28 Aprilie 2015 pe site-ul www.fonduri-ue.ro/posdru s-au publicat Ghidurile Solicitantului – Conditii specifice – pentru Cererile de propuneri de proiecte de tip strategic Nr. 187 „Sprijin pentru doctoranzi”, Axa Prioritara 1 „Educatia si formarea în sprijinul cresterii economice si dezvoltarii societatii bazate pe cunoastere”, DMI 1.5 „Programe doctorale si post-doctorale în sprijinul cercetării” si Nr. 188 „Oportunităti integrate de diminuare a părăsirii timpurii a scolii”, Axa Prioritară 2 „Corelarea învătării pe tot parcursul vietii cu piata muncii”, Domeniul Major de Interventie 2.2. „Prevenirea si corectarea părăsirii timpurii a scolii”.

Pentru cererile de propuneri de proiecte de tip strategic Nr. 187 „Sprijin pentru doctoranzi” alocarea financiară orientativă este de 45.000.000 euro iar proiectele care vor fi selectate trebuie să contribuie la îmbunătătirea participării, cresterea atractivitătii si motivatiei pentru cariera în cercetare prin sprijinirea doctoranzilor pentru cresterea implicării în activitatea de cercetare.

Cererile de propuneri de proiecte de tip strategic Nr. 188 „Oportunităti integrate de diminuare a parasirii timpurii a scolii” au o alocare financiară orientativă de 120.000.000 euro si trebuie să contribuie la realizarea următoarelor operatiuni orientative:

  1. Reintegrarea în educatie a celor care au părăsit timpuriu scoala (inclusiv programe de tip “a doua sansă”).
  2. Sprijinirea si dezvoltarea de programe pentru mentinerea elevilor în educatie si prevenirea părăsirii timpurii a scolii;
  3. Promovarea unor servicii integrate si solutii alternative pentru învătământul prescolar;
  4. Implementarea programelor de tip “scoală după scoală”, educatie remedială si învătare asistată;
  5. Furnizarea serviciilor integrate de orientare si consiliere pentru persoanele expuse riscului de părăsire timpurie a scolii.

 Proiectele implementate la nivel national, regional sau multi-regional vor avea o valoare totală eligibilă cuprinsă între:

  • Minim 2.202.500 lei (Echivalentul în lei a 500.000 euro) si
  • Maximum 8.810.000 lei (Echivalentul în lei a 2.000.000 euro).

Durata de implementare a unui proiect va fi cuprinsă între minim 4 luni si maxim 6 luni. 

Pentru cei care au experientă în implementarea proiectelor finantate prin POSDRU această lansare ridică semene de intrebare, deoarece se stie că in cazul proiectelor implementate în cadrul Axei 2, in 2014 si primul trimestru al anului 2015, durata medie de aprobare si încasare a unei cereri de rambursare a fost de aproape 150 zile (cca. 5 luni). Cum poti implementa in 6 luni un proiect in conditiile in care autoritatea de management iti rambursează cheltuielile in 5 luni? In aceste conditii cei care au curajul să demareze un asfel de proiect, a cărui valoare ar fi cea minimă (de 500.000 euro) ar trebui să aibă la dispozitie cel putin resurse de cel putin 416.000 euro.

Mult succes curajosilor !

%d blogeri au apreciat asta: